Intrarea Maicii Domnului în Biserică, tradiții și obiceiuri!

 

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este o sărbătoare închinată Fecioarei Maria celebrată  atât în Biserica Catolică cât și în Biserica ortodoxă pe data de 21 noiembrie. Creștinii merg în această zi la biserică, se roagă și aprind lumânări pentru sufletele celor trecuți în neființă. Mamele țin candelele aprinse pentru reușita copiilor.

 

Ovidenia, obrejania sau vovidenia (termen ce provine din slavonă  în care „văvedenie” înseamnă intrare) este vechea denumire a sărbătorii din calendarul ortodox,  corespunzătoare cu Intrarea Maicii Domnuluiîn Biserică, prăznuită pe 21 noiembrie, în săptămâna de după începutul postului Crăciunului. 

 

În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ținute în lumina și căldură, înmuguresc și înfloresc, și sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove, informează crestinortodox.ro.

 Pe 21 noiembrie, ortodocşii merg la biserică la slujbă şi cinstesc această zi prin rugăciune şi ofrande: bucate de post, peşte şi lumânări pe care preoţii le sfinţesc. Toţi cei care respectă această sărbătoare vor avea parte de sănătate, bucurii şi reuşite, iar în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.  

 În ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi şi fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă.  


 Toţi cei care respectă această sărbătoare vor avea parte de sănătate, bucurii şi reuşite, iar în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie. Femeile se roagă pentru sănătatea copiilor și țin cadele aprinse
pentru reuşita copiilor din acea familie. Cei care postesc au dezlegare la pește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.