Îndăgostiți bătuți de fostul iubit al fetei și de rudele acestuia

Telenovelă cu final trist la Curtea de Argeș. Doi îndrăgostiți bătuți de fostul iubit al fetei au ajuns la spital. După scandal, agresorul, doi veri de-ai săi și unchiul lor au ajuns în arest!

Îndrăgostiţi bătuţi măr, joi seara, de patru indivizi. Fata de 18 ani şi iubitul ei, de 21 de ani, ambii din Curtea de Argeş s-au întâlnit pe stradă cu fostul iubit al tinerei. Acesta nu era singur ci cu verii lui şi un unchi. S-au luat la ceartă. Mărul discordiei ar fi fata, care l-a părăsit pe primul partener pentru prietenul acestuia. Când şi-a văzut fostul prieten de mână cu fosta lui iubită, tânărul de 25 de ani, din comuna Albeştii de Argeş a văzut negru în faţa ochilor.

De la ceartă s-a ajuns agresiune astfel că cei doi îndrăgostiţi bătuţi au ajuns la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Fata era lovită la faţă având o contuzie la piramida nazală şi multiple excoriaţii iar partenerul ei multiple contuzii. Personalul medical a sesizat Poliţia. Ulterior, victimele au făcut plângere, povestind că au fost loviţi cu pumnii şi picioarele dar şi cu o bâtă de baseball.

Vineri trei dintre bătăuşi au fost duşi la sediul Poliţiei Curtea de Argeş pentru audieri. La puţin timp a fost găsit şi cel de-al patrulea. Bărbaţii de 25 de ani, 22 de ani, 27 de ani totţi din albeştii de Argeţ şi unul 45 de ani, din Curtea de Argeş au refuzat să facă declaraţii în legătură cu scandalul. Pe numele lor au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, vineri seară.

Au ajuns în arestul IPJ Argeş urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunerea luării unei măsuri preventive. Cei patru sunt acuzaţi de ameninţare, loviri şi alte violenţe dar şi de tulburarea ordinii şi liniştii publice.