În arest după ce a condus fără permis! Nu este la primul dosar penal

Un piteştean în vârstă de 49 de ani, a ajuns în arest după ce a condus fără permis. Bărbatul a fost oprit în trafic de poliţiştii Secţiei 3 Piteşti. S-a constatat că mai avea un dosar penal, tot pentru infracţiuni la regimul rutier.

În arest după ce a condus fără permis! Bărbatul în vârstă de 49 de ani, conducea o autoutilitară când a fost tras pe dreapta de oamenii legii. Bărbatul nu poseda permis şi a fost dus de poliţişti la audieri. Acesta avea permisul suspendat din luna ianuarie. Atunci, a fost prins de poliţiştii Biroului Rutier Piteşti, conducând un autovehicul al cărui număr de înmatriculare nu corespundea cu seria de la şasiu. Cum era firesc, a fost întocmit pe numele său un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat. I-a fost reţinut permisul de conducere. Teoretic, nu mai avea dreptul să conducă autovehicule! Practic, a fost prins din nou, tot la volan. Tocmai de aceea, pe numele lui a fost întocmit, un alt dosar penal, de data aceasta pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără drept.

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.