În aceeași zi, prins de două ori beat la volan și fără permis

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Beleţi-Negrești, a fost prins de două ori beat la volan, sâmbătă. Argeşeanul avea permisul reţinut de aproximativ o lună când a fost depistat conducând beat criţă, o maşină.

 

Prins de două ori beat la volan și fără permis! Recordul nedorit al conducătorului auto a fost „premiat” de oamenii legii cu un alt dosar penal. Al treilea!

Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni l-au depistat pe argeşean conducând un autoturism pe DN 7, prin Topoloveni. Era băut influența și avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Avea o concentraţie de alcool de 0,90 la mie în aerul expirat.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost înregistrat dosar penal pentru comiterea celor două infracţiuni.

Ulterior, tot în cursul zilei de sâmbătă, polițiștii au depistat același bărbat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 702, pe raza localității Țigănești. Acesta nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, autoturismul fiind imobilizat în trafic.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul a mai băut, după ce a plecat de la audieri, concentraţia de alcool fiind de 1,14 la mie, după-amiază.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Orașului Topoloveni pentru audieri. S-a întocmit al doilea dosar penal. În luna iulie, conducătorul auto s-a ales cu primul dosar penal pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier. Atuni, a fost prins în Piteşti conducând un autoturism beat. Atunci, avea o concentraţie de alcool de 1,40. Atunci

Oamenii legii consideră că bărbatul reprezintă un adevărat pericol puşlic şi nu este exclus să fie luată măsura reţinerii împotriva acestuia.