I-a dispărut fratele! A plecat la scăldat şi nu s-a mai întors

O femeie a sunat la 112 şi a anunţat că i-a dispărut fratele. Bărbatul în vârstă de 42 de ani, a plecat cu nişte cunoştine la scăldat şi nu s-a mai întors.

I-a dispărut fratele! Duminică, Marius Marian Boţârcă, de 42 de ani, din Topoloveni, a dispărut fără urmă. Bărbatul a plecat la scăldat cu nişte localnici în curtea cărora lucra cu ziua. A ajuns la pe maul Râului Argeş, a stat o vreme după care a fost trimis să ia un grătar pentru a pregăti masa. A pornit spre locul de unde lăsase grătarul şi nu a revenit.

Localnicii i-au anunţat rudele iar sora bărbatului a sesizat marţi, dispariţia lui. De atunci, Marius Marian Boţârcă este căutat. Rudele se tem de ce este mai rău. Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni pulmonare. Există posibilitatea să i se fi făcut rău de la căldură şi să fie leşinat, găsindu-şi sfârşitul. Trupului său nu a fost însă, descoperit.

Persoanele care pot da relaţii despre persoana în cauză sunt rugate să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Orașului Topoloveni, telefon 0248. 666.550.

Semnalmente: înălţime 1,70 m, greutate 70 kg, ochi căprui, păr negru, cu început de calviție frontală, nas drept, faţă ovala, astenic.

Vestimentaţie la momentul plecării: bermude din material blue-jeans albastru, tricou roșu, papuci din cauciuc.