O statistică nefastă arată că gripa a mai ucis un argeșean. Este al treilea deces din județul nostru cauzat de virusul gripal, din acest sezon. Bărbatul în vârstă de 47 de ani, din Piteşti, a murit la Bucureşti.
Gripa a mai ucis un argeșean, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Argeş. Este vorba de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Piteşti, care avea şi alte boli preexistente. Acesta s-a simţit rău şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. De aici a fost transferat la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, după ce starea lui s-a agravat. Din nefericire, medicii nu l-au putut salva, bărbatul decedând.
Astfel este cel de-a treilea deces din judeţul Argeş din acest sezon de gripă. Au mai murit un bărbat de 41 de ani, din Mărăcineni şi unul de 43 de ani, din Dârmăneşti. Niciunul nu era vaccinat. În România a fost declarată epidemie de gripă miercuri dimineaţă, după ce fuseseră înregistrate 61 de decese cauzate de virusul gripal, în România.