După ce inițial a exclus anumite state europene din prima rundă de discuții privind războiul din Ucraina, Franța a decis să extindă lista participanților și a invitat și România la tratativele care vor avea loc miercuri la Paris.
Surse diplomatice citate de Reuters au confirmat că, alături de România, au fost invitate Norvegia, Canada, statele baltice (Lituania, Estonia și Letonia), Cehia, Grecia, Finlanda, Suedia și Belgia.
Aceste state, absente la întâlnirea inițială, vor avea acum posibilitatea de a participa fie fizic, fie prin videoconferință, în funcție de disponibilitatea fiecărei delegații.
Reuniunea va aborda situația conflictului din Ucraina și implicațiile deciziei SUA de a negocia direct cu Rusia, fără implicarea activă a Uniunii Europene în discuțiile de pace.
Palatul Elysee nu a oferit încă un răspuns oficial privind motivele pentru care anumite state au fost inițial excluse și ulterior invitate. Cu toate acestea, extinderea listei participanților sugerează o reevaluare a importanței unei voci mai largi în dezbaterea privind viitorul securității europene.
Sursa: Newsinn