Fiu de avocat condamnat pentru o faptă gravă!

Un argeşean în vârstă de 26 de ani, fiu de avocat, a fost condamnat pentru tentativă de omor. Andrei Cladoveanu, din Câmpulung Muscel, a înjunghiat un tânăr cu briceagul provocându-i leziuni extrem de grave. Are de ispăşit o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi 4 luni.

Tribunalul Argeş a dat sentinţa în dosarul de tentativă de omor în care era judecat Andrei Cladoveanu, fiu de avocat. Anul trecut, tânărul aflat la o petrecere într-un bloc din Câmpulung Muscel, a avut o altercaţie cu un amic în vârstă de 18 ani. L-a înjunghiat de două ori cu un briceag. Ca urmare a leziunilor suferite, victima a juns în stare gravă la spital, ulteror fiind transferată la Spitalul Universitar Bucureşti, unde a suportat o intervenţie chirugicală.

În timpul procesului inculpatul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Tribunalul Argeş a dat sentinţa zilele trecute. Andrei Cladoveanu a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare. El are de plătit daune morale în valoare de 150.000 lei celui agresat şi spitalelor daune materiale în valoare de aproximativ 22.000 lei. Sentinţa nu este definitivă.

Tânărul condamnat, este fiul cavocatului  Nicolae Cladoveanu. Andrei nu se află la prima problemă cu legea, el fiind arestat în 2013 după ce a vândut 35 de grame de cannabis unor polițiști sub acoperire de la BCCO. A fost condamnat, în acelaşi an, la 8 luni închisoare cu suspendare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.