Femeie moartă în casă după ce locuința i-a luat foc!

Tragedie petrecută duminică dimineaţă la Curtea de Argeş. Pompierii au fost chemaţi să intervină la stingerea unui incendiu şi au descoperit o femeie moartă în casă. Proprietara avea arsuri pe corp iar manevrele de resuscitare nu au avut efectul dorit. 

Alarma a fost dată de o vecină a femeii, care anunţa că a avut loc un incendiu la o casă în Curtea de Argeș, pe strada Daniel Sterescu. Ea a precizat că este şi o femeie moartă în casă.

Două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD au mers la faţa locului. Când au ajuns echipajele, incendiul se manifesta la 2 camere ale imobilului, iar în interior a fost găsită o femeie de aproximativ 90 de ani, fără funcții vitale și cu arsuri de gradul 3 și 4. Este posibil ca bătrâna să fi fost şi intoxicată din cauza fumului.

Echipajul SMURD a preluat victima şi a demarat manevrele de resuscitare, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Argeş, însă, fără răspuns. A fost declarat decesul femeii. Deocamdată, nu s-a stabilit cauza incendiului.

Proprietara imobilului locuia singură. Era supravegheată de o vecină care se ducea deseori la ea şi o mai ajuta, aceasta fiind cea care a făcut descoperirea şocantă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.