Femeie înecată în pârâu la Călineşti, tot acolo unde a murit şi fiul ei

Luni seară, o femeie înecată în pârâu a fost descoperită în comuna argeşeană Călineşti. Plouase torenţial iar debitul crescuse. Ca să scurteze drumul spre casă, victima încercase să traverseze, dar a căzut în apa învolburată. Tot în acel pârâu a murit şi fiul ei.

O femeie înecată în pârâu a fost găsită de localnicii din satul Cârstieni, comuna Călineşti. Bătrâna în vârstă de 74 de ani , se întorcea de la magazin. Ca să ajungă acasă folosea o scurtătură. Era nevoită să traverseze un pârâu, peste care nu era punte, ci doar un buştean. Având în vedere vârsta sa, la care nu mai putea să facă echilibristică pe bârna îngustă, femeia obişnuia să treacă direct prin apă. La fel a făcut şi luni seară, numai că ploua de duminică, iar debitul crescuse. Mai mult, în urmă cu câteva ore avusese loc o rupere de nori şi apele erau învolburate.

În timp ce traversa s-a dezechilibrat şi a căzut. A fost găsită de localnici cu faţa în jos. Oamenii i-au văzut doar hainele. Au sunat la 112 şi au anunţat echipajele de salvare. Pompierii sosiţi la faţa locului au dus trupul la mal, însă medicul echipajului de ambulanţă nu a putut face altceva decât să constate decesul. Despre victimă, localnici spun că şi-a găsit sfârşitul la fel ca fiul ei. Bărbatul a murit în urmă cu câţiva ani, înecat în acelaşi pârâu, tot în apropiere de casă. De atunci, mama îndoliată căzuse în patima alcoolului. Nu este exclus să fi fost băută când a vrut să traverseze prin apă.