Femeie, în stare gravă, preluată de un elicopter SMURD de la Pitești

O femeie de 62 de ani a fost transferată cu elicopterul SMURD de la Pitești la Institutul de boli cerebrovasculare (IBCV) București.

 

Echipajul SMURD TIM a intervenit sâmbătă, 4 mai, pentru transferul unei paciente cu anevrism cerebral rupt. Femeia a fost adusă de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean la elicopterul SMURD, care a aterizat la stadionul „Nicolae Dobrin”.

Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Pitești au solicitat transferul pacientei, aceasta fiind într-o stare gravă. Femeia a fost transferată la un spital din București.