Elevă rănită grav, în timp ce mergea la școală!

În această dimineață a avut loc un accident în comuna Dârmănești. O elevă rănită grav, nu a mai ajuns la școală, ci la spital. Peste două zile urmează să aniverseze împlinirea a 16 ani.

Elevă rănită grav, luni dimineață în comuna Dârmănești. Din primele cercetări, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutieri Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 38 de ani, din Pietroșani, care conducea un autoturism pe DJ 731, din direcția Coșești către Pitești, a acroșat-o pe minora de 16 ani, din Dârmănești. Adolescenta se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis, fără să se asigure.

Fata a fost preluată de un echipaj medical, fiind conștientă, însă avea o suspiciune de fractură. A fost transportată la Spitalul de Pediatrie Pitești. Miercuri adolescenta urma să aniverseze împlinirea a 16 ani. În loc să petreacă alături de prieteni, eleva va fi pe patul spitalului.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, urmând să fie întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.