Invitat la Zilele orașului Mioveni, deputatul Radu Vasilică nu a stat pe scenă alături de politicieni, ci în sală. PrimarulMioveniului, Ion Georgescu, i-a cerut însă, să le vorbească celor prezenți. Discursul i-a emoționat până la lacrimi pe cei din sală.
„Este prima oară când vorbesc în public după şapte luni. Am emoţii! Mă bucur să o fac la Mioveni, mă bucur pentru că primarul Georgescu nu este doar primarul Georgescu, este prietenul Nelu Georgescu şi nu uit că înainte să vină la mine la spital mi-a spus că nu a dormit toată noaptea şi momentele de emoţie pe care le-am trecut împreună n-am cum să le uit vreodată.
Eu aş vrea să vă vorbesc despre renaştere, despre a doua şansă, despre obligaţia de a trăi frumos şi demn, despre conştientizarea faptului că fiecare zi poate fi ultima. Ne naştem pe rând dar murim pe sărite şi printre prieteni, lucrurile de suflet cred că trec dincolo de cuvinte.
Îmi este foarte greu să vorbesc mai mult, vreau doar să vă felicit şi să vă asigur de toată preţuirea şi prietenia mea. Vă îmbrăţişez pe toţi! La mulţi ani.”
După ce a rostit acest discurs, toți cei din sală s-au ridicat în picioare, și au aplaudat minute în șir.
Radu Vasilică a suferit un cumplit accident de motocicletă, în noiembrie, anul trecut. A stat în comă o perioadă iar medicii erau sceptici privind șansele sale de supraviețuire. Deputatul a stat pe patul spitalului vreme de trei luni.
Foto Ziarul Argeșenilor