De beat ce era, a căzut de pe bicicletă. Ce le-a spus polițiștilor

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Călinești, se deplasa cu bicicleta pe raza localităţii de domiciliu. La un moment dat, de beat ce era,  s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.

Un alt șofer, care trecea cu mașina prin zona respectivă, a văzut o persoană căzută pe stradă și a anunțat poliția precizând că s-ar putea să fii avut loc un accident cu un biciclist. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că bărbatul nu a fost lovit de un autovehicul.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că se afla sub influența alcoolului. La fața locului a intervenit și un echipaj medical care a constatat că biciclistul are o contuzie la mâna stângă.

Polițiștii urmează să întocmească un dosar penal. Cel mai probabil, la soluționare, biciclistul se va alege cu o sancțiune contravențională.

„Amintim faptul că bicicliștii și conducătorii de atelaje au și ei obligația de a nu consuma băuturi alcoolice. Pe lânga aceea de a purta echipamente de protecție pentru bicicliști, respectiv montarea de catadioptri care să sigure vizibilitatea în condiții de iluminat slab. Sancțiunile contravenționale de care sunt pasibili, prevăzute de OUG 195/2002R, au valori de până la 8 puncte amendă, adică 1160 de lei.”, informează IPJ Argeș.