De 1 iunie, intrare gratuită pentru copii la Grădina Zoo Pitești

Ziua Porților Deschise la Grădina Zoologică din Pitești, de 1 iunie! Copiii și adolescenții cu vârste de până la 18 ani vor avea intrarea gratuită pe tot parcursul zilei.

Programul de vizită este stabilit între orele 10:00 și 19:30, timp în care puteți descoperi mai multe surprize. La Grădina Zoo Trivale există aproape 70 de specii de animale, păsări, reptile, papagali și pești, fiind estimat un număr total de aproape 1800 de viețuitoare. 

Aici puteți descoperi exemplare unice în țară precum: ursul tibetan, câinele dingo, specii rare de papagali Ara, papagali Călugăr, Kiangi, Watusii, carnivore sălbatice – lei, tigri, lupi, urși bruni, fazani din diferite specii, maimuțe etc.

În cadrul parcului există și un muzeu înființat în anul 2007. Acesta cuprinde un număr de 114 trofee cinegetice (trofee de cerb carpatin, colți de mistreț, trofee de cerb lopătar, blană de urs).