CONTROVERSAT. Cum scapă de probleme șoferii care consumă droguri: „Fapta nu e prevăzută de legea penală”

Mai mulți șoferi care erau drogați la momentul opririi în trafic au fost declarați nevinovați pentru că nu s-a dovedit că în momentul opririi se află sub influența substanțelor, iar în aceste condiții „nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii”. 

Trei șoferi care au consumat droguri înainte de a se urca la volan, trimiși în judecată la Judecătoria Zărnești, au fost declarați nevinovați pentru că nu s-a dovedit că șoferii se aflau sub influența substanțelor la momentul opririi în trafic, iar în aceste condiții „nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii”.

Prin trei sentințe pronunțate în 8 mai 2023 și 29 iunie 2023, Judecătoria Zărnești, județul Brașov, i-a achitat pe trei șoferi trimiși în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

În toate cele trei cazuri a fost vorba de șoferi depistați în trafic după ce au consumat droguri.

Într-unul dintre cazuri, șoferul unui Mercedes a fost testat în data de 13.04.2021, în Râșnov, cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină. Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge și de urină, rezultatul indicând prezența bezoilecgoninei (0,013 µg/ml) în urină.

Un raport de expertiză realizat în dosar a confirmat prezența în probele biologice ale inculpatului a bezoilecgoninei, principalul metabolit al cocainei, dar concluzia a fost că „având în vedere rezultatul determinărilor toxicologice precum și al examinării clinice, inculpatul nu se afla sub influența substanțelor psihoactive”.

Într-un alt caz, un șofer testat în 25 aprilie 2021 cu aparatul Drugtest, tot în Râșnov, a fost dus la recoltarea probelor de sânge și de urină.

Rezultatul buletinului de analiză toxicologică – expertiză pe persoane, a indicat prezența a 0,002 µg/ml THC; < 0,001 µg/ml THC-OH; 0,034 µg/ml THC-COOH în sânge, iar în urină s-a atestat prezența canabinoizilor.

Un raport de expertiză realizat în dosar a arătat că „având în vedere rezultatul determinărilor toxicologice, nu se poate susține cu obiectivitate că inculpatul se afla sub influența substanțelor psihoactive”.

Într-un al treilea caz, un șofer prins în trafic după ce a consumat droguri a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge și de urină. Analizele de laborator au arătat prezența a 0,002 µg/ml THC; < 0,001 µg/ml THC-OH; 0,048 µg/ml THC-COOH în sânge, iar în urină s-a atestat prezența canabinoizilor.

Și în acest caz, un raport de expertiză realizat în dosar a arătat că „având în vedere rezultatul determinărilor toxicologice precum și al examinării clinice, inculpatul nu se afla sub influența substanțelor psihoactive”.

Sentințe identice

În toate cele trei cazuri, șoferii trimiși în judecată au recunoscut fapta și au cerut să fie judecați în procedură simplificată. Chiar și așa, Judecătoria Zărnești a dispus achitarea, motivările hotărârilor fiind identice.

Judecătorul a arătat că nu este suficient ca un șofer să fie testat pozitiv pentru droguri, fiind nevoie să se demonstreze că „este sub influența substanțelor psihoactive”.

Potrivit Judecătoriei Zărnești, în niciunul dintre cele trei cazuri nu s-a dovedit că șoferii erau sub influența drogurilor pe care le-au consumat.

„Având în vedere că nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul, la momentul conducerii autovehiculului, se afla sub influenţa substanţei psihoactive, dubiul urmând să profite acestuia, urmând a se va dispune achitarea inculpatului, fapta săvârșită nefiind prevăzută de legea penală”, a arătat Judecătoria Zărnești în fiecare dintre cele trei cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.