Comisia Europeană a aprobat schema de ajutoare de 1,5 miliarde EUR a României pentru întreprinderile mari consumatoare de energie

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare a României menită să acorde o compensație parțială întreprinderilor mari consumatoare de energie confruntate cu o creștere a prețurilor la energie electrică ce rezultă din costurile indirecte ale emisiilor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii („ETS”).

„Această schemă în valoare de 1,5 miliarde EUR sprijină obiectivul României de a reduce riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon pentru industriile sale mari consumatoare de energie. În același timp, stimulentele pentru o decarbonizare eficientă din punctul de vedere al costurilor a economiei sale vor fi menținute, în conformitate cu obiectivele Pactului verde, iar denaturările nejustificate ale concurenței vor fi limitate.”, a declarat Margrethe Vestager, Vicepreședinta executivă, responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

Beneficiarii acestei măsuri sunt întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectoarele expuse riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon:

  • fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele;
  • metalurgia aluminiului;
  • fabricarea altor produse chimice anorganice, de bază;
  • producția plumbului, zincului și cositorului;
  • fabricarea celulozei;
  • fabricarea hârtiei și cartonului;
  • producția de metale feroase sub forme primare și de feroaliaje;
  • fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului;
  • metalurgia cuprului;
  • producția altor metale neferoase;
  • subsectorul polietilenă în forme primare, din cadrul sectorului materialelor plastice;
  • toate categoriile de produse din sectorul turnării fontei;
  • subsectoarele: covorașe din fibră de sticlă, voaluri din fibră de sticlă, din sectorul fabricării fibrelor din sticlă;
  • subsectoarele: Hidrogen, Compuși oxigenați anorganici ai nemetalelor, din sectorul fabricării gazelor industriale.

Aceste sectoare se confruntă cu costuri semnificative ale energiei electrice și sunt expuse în mod deosebit concurenței internaționale.

Compensația va fi acordată întreprinderilor eligibile sub forma unei rambursări parțiale a costurilor indirecte ale emisiilor suportate în anul precedent, plata finală urmând să fie efectuată în 2031. Valoarea maximă a ajutorului va fi egală cu 75 % din costurile indirecte ale emisiilor suportate. Valoarea ajutorului se calculează pe baza valorilor de referință privind eficiența consumului de energie electrică, care asigură faptul că beneficiarii sunt încurajați să economisească energie.

Pentru a putea beneficia de compensație, beneficiarii trebuie:

  • să pună în aplicare anumite recomandări formulate în urma auditului energetic;
  • să acopere cel puțin 30 % din consumul lor de energie electrică din surse care nu produc emisii de dioxid de carbon (prin instalații de producere a energiei din surse regenerabile de la fața locului sau din aproprierea sitului, prin contracte de achiziție de energie electrică fără emisii de dioxid de carbon sau prin garanții de origine);
  • să investească cel puțin 50 % din valoarea ajutorului în proiecte care conduc la reduceri substanțiale ale emisiilor de gaze cu efect de seră ale instalațiilor lor.

Beneficiarii vor trebui să respecte una dintre obligațiile de mai sus,  în termen de trei ani de la acordarea ajutorului.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.