Centurile Slatinei şi Balşului ar putea fi gata până la finalul anului

Tronsonul din Drumul Expres Craiova-Piteşti, care ocolește atât Slatina, cât și Balșul ar putea fi deschis circulației înainte de termenul prevăzut în contractul semnat cu constructorul.

Potrivit ministrului Cătălin Drulă, Tronsonul 2, care măsoară aproximativ 40 de kilometri, este gata în proporție de 60%, cu toate că termenul oficial de finalizare a lucrărilor este anul 2022.

„Promisiunea constructorului este că va finaliza acest tronson până la sfârșitul anului. Este vorba de 40 de kilometri care reprezintă și o variantă ocolitoare pentru Balș și Slatina, care erau cele două puncte de pe traseul Craiova – Pitești unde se bloca traficul. Cei 40 de kilometri vor asigura o variantă ocolitoare, nu se mai intră în Balș și Slatina.

Va fi gata mai repede, pentru că în acest caz este vorba de o pregătire mai bună a proiectului. Noi, și la minister ne-am străduit în aceste săptămâni să rezolvăm, de exemplu, niște exproprieri. Erau câteva locuințe care trebuiau demolate și am asigurat mutarea celor care locuiau acolo în anumite localități. Echipa mea și CNAIR s-au luptat să înlăture barierele birocratice. E vorba și de acest constructor român care are multe utilaje și foarte mulți oameni, deci nu lucrează cu subcontractori, și atunci au forța de a se mobiliza și a lucra într-un ritm alert. Se poate, atunci când lucrurile sunt așezate corect”, a afirmat Drulă.

Cătălin Drulă a dat detalii şi despre progresul pe celelalte tronsoane.

„Pentru Tronsonul 3 contractul este deja semnat cu aceeași firmă românească de la Lotul 2. Au început deja organizarea și pregătirile de șantier, iar luna viitoare probabil încep lucrările în plin. Iar pentru Tronsonul 4 a fost făcută o reevaluare dispusă de Instanță, este gata, săptămâna viitoare se transmite de către CNAIR noul câștigător al licitației pentru acest lot. Întreg drumul expres Craiova – Pitești, circulabil, ar putea fi gata la sfârșitul anului viitor – 2022. Pe Tronsonul 4 s-ar putea să intrăm în 2023”, a mai spus ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.