Cât este amenda pentru centura de siguranţă în 2023

Punctul de amendă reprezintă 10% din salariul minim pe economie, care a crescut la 1 ianuarie 2023 la 3.000 de lei. Totuşi, punctul de amendă a fost îngheţat şi în 2023.

În acest an valoarea punctului de amendă este îngheţată la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere.

Codul Rutier prevede ca punctul de amendă să aibă valoarea a 10% din salariul minim brut pe economie, astfel că punctul de amendă ar fi trebuit să crească la valoarea de 300 de lei la începutul acestui an, după creşterea salariului minim în ianuarie la 3.000 de lei de la 2.550 de lei.

Cu toate acestea, potrivit OUG nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, punctul de amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei şi este valabil până la data de 31 decembrie 2023 în lipsa altor modificări exprese.

Drept urmare, persoanele care nu poartă centura de siguranţă riscă o amendă din prima clasă de sancţiuni, respectiv de două sau trei puncte, adică între 290 şi 435 de lei.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.