Camera Deputaţilor, VOT favorabil pe proiectul de lege privind STAREA DE ALERTĂ. Ce prevede acesta

Camera Deputaţilor a votat favorabil proiectul de lege privind măsurile ce vor fi aplicate în STAREA DE ALERTĂ. Camera inferioară e cameră decizională. Votul a venit după ore întregi de discuții în contradictoriu pe seama unor noi modifcări operate. Au fost 70 de pagini de amendamente. Ca să intre în vigoare, legea mai are nevoie ca președintele Klaus Iohannis să o promulge și să fie publicată în Monitorul Oficial, anunță realitatea.net.

Au fost 267 de voturi ,,pentru,” 26 împotrivă și 5 abțineri. Toate grupurile parlamentare, cu excepţia ALDE şi a Pro România, au anunțat că votează favorabil.

PRINCIPALELE PREVEDERI ALE PROEICTULUI

1. Starea de alertă nu poate să dureze mai mult de 60 de zile

2. Starea de alertă se poate declara la nivel local, județean sau național

3. Se pot deschide terasele și „centrele comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare”, inclusiv mall-uri care întrunesc aceste condiții.

4. Se prelungește valabilitatea documentelor

5. Se permit carantina și izolarea la domiciliu

6. Se pot interzice concerte și slujbe în spații închise.

7. Se pot introduce interdicții de circulație, astfel:

  • restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite
  • interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice
  • restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite
  • închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat
  • limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici
  • participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale

8. Se pot deschide acele magazine din mall-uri care au acces direct din exterior

9. Se pot deschide: magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, magazinele de optică medicală.