Cadavru mumificat descoperit într-o capelă de rugăciuni, la Micești

Într-o capelă de rugăciuni de la Micești, din zona fostei vile a lui Ceaușescu, a fost descoperit cadavrul mumificat al unei persoane. Mumia era fără cap, fiind rezemată în picioare, de perete. Polițiștii argeșeni desfășoară, în acest moment, cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

Caz șocant la Micești! Cadavrul mumificat ar fi fost descoperit de un copil care se juca în zona respectivă. Acesta  a făcut o fotografie surprinzând cadavrul, fără cap. Imaginea a fost văzută de tatăl său care a mers la fața locului pentru a se convinge dacă ceea ce a văzut este adevărat. După ce a văzut scena macabră, bărbatul a anunțat poliția.

Cadavrul  a fost găsit în interiorul unei capele de rugăciuni, din zona fostei case a boierilor Micescu. Casa familiei Micescu a fost confiscată de regimul comunist şi apoi transformată în vilă de protocol pentru Nicolae Ceauşescu.

Pe surse, am aflat că în zona cu pricina, între anii 1940-1950, ar fi fost profanat mormântul unei boieroaice Micescu de către muncitorii care desfășurau la acea vremea lucrări la conac. Cadavrul descoperit în prezent ar fi chiar acela.

Polițiștii continuă cercetările. În cauză ar putea fi deschis un dosar pentru profanare de cadavre sau morminte.

Foto: descriptiv.