Risc de avalanșă de gradul 3 la peste 1.800 metri! În urma ninsorilor în zona montană din ultimele 12 ore, stratul de zăpadă măsoară peste 70 de centimetri în sectorul Bâlea Lac – Cota 2000 Transfăgărașan.
Risc de avalanșă de gradul 3 – risc însemnat – la peste 1.800 metri și gradul 1 – risc redus – sub această altitudine, precizează Salvamont Argeș într-un comunicat. Temperaturile în zona de creastă se vor menține între -6 până la -8 grade, ceea ce va păstra zăpada viscolită, fără coeziune.
În zonele troienite, zăpada depășește 100 cm, iar în zilele urmatoare sunt anunțate în continuare ninsori abundente (cod portocaliu) și temperaturi scăzute pe munte.
Chiar și la 1.600 de metri, persoanele pot fi surprinse de avalanșe care vin de la altitudini superioare, în plus, nu pot fi cuantificate toate plăcile de vânt formate la altitudini mai mici.
Linia potecilor din creasta masivelor care depășesc altitudinea de 1800 de metri din județul Argeș, nu mai este vizibilă din cauza zăpezii, punând probleme de orientare și de siguranță. După trecerea valului de ninsoare, potecile nu vor mai fi accesibile în totalitate, accesul în munte necesitând o abordare alpină.
În aceste condiții, toate traseele turistice montane din zona argeșeană a Făgărașului, Pietrei Craiului și Leaotei, ca și masivul Iezer Păpușa integral, sunt închise.
În caz de nevoie, turiștii aflați în dificultate, trebuie să sune la Dispeceratul Național Salvamont, folosind sintagma 0salvamont, prin apăsarea tastelor corespunzătoare literei, unde un dispecer va redirecționa apelul către formația Salvamont pe raza căreia se află situația în cauză. De asemenea, la acest număr, pot fi cerute și informatii privitoare la starea traseelor turistice. Pentru apelul de urgență, formați 112.