Amenzi usturătoare! Transportau persoane fără autorizație taxi

Doi argeșeni au fost depistați de polițiștii Biroului Rutier Pitești în timp ce efectuau transport de persoane, contra cost.Aceștia nu dețineau autorizație taxi.

Taximetriştii pirat transportau persoane luate „la ocazie” deşi nu deţineau autorizaţie de transport. Polițiștii au depistat doi bărbați, de 41 şi 65 de ani, din Lunca Corbului și Topoloveni, care efectuau astfel de curse.

Cei doi au fost sancționaţi contravențional cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei, conform Legii 38/2002. Totodată a fost aplicată măsura complementară de reţinere a certificatului de înmatriculare şi placuţelor cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni, pentru ambele autovehicule.