Amenința că își înfige un cuțit în inimă! Imobilizat de polițiști îmbrăcați în civil

Agitație mare în această dimineață în cartierul piteștean Găvana, acolo unde un bărbat amenința că își înfige un cuțit în inimă.

Piteșteanul, în vârstă de 60 de ani, amenința că se sinucide cu un cuțit, pe fondul unor probleme de familie. Acesta s-a despărțit recent de soția sa. Nu a trecut peste supărarea creată de despărțire, recurgând la acest gest extrem. De altfel, bărbatul este cunoscut cu probleme psihice, fiind externat recent de la Psihiatrie.

Miercuri dimineața, un piteștean a sunat la poliție anunțând că în cartierul Găvana o persoană se află într-o stare de agitație. Un bărbat, care avea un cuțit în mână, amenința că se taie. La un moment dat și-a îndreptat cuțitul spre inimă.

La fața locului au intervenit polițiștii și un echipaj medical. Într-un final, bărbatul a fost imobilizat de polițiști îmbrăcați în civil, pentru că pe cei în uniformă nu îi lăsa să se apropie de el. Acesta avea răni superficiale la mână și în zona pieptului, după ce își tăiase tricoul.

A fost transportat la Spitalul Județean pentru acordarea de îngrijiri medicale. Apoi va fi condus la Psihiatrie pentru un consult de specialitate.