Ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei vine la Pitești

    Joi la centrul Cultural Pitești va veni Sufyan Qudah, Ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei în România. Invitatul special este așteptta la ora 16.00. Va susține o prelegere și va prezenta obiective culturale, economice și turistice din Iordania. 

     

    Excelența Sa, Sufyan Qudah, Ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei în România, este invitatul special al Centrului Cultural Pitești, joi, 16 ianuarie, unde, în prezența a numeroși oameni de cultură, va vorbi despre legăturile dintre România și Iordania.

    „Deschiderea către Iordania” este tema prelegerii care va fi susținută de către Excelența Sa, evenimentul înscriindu-se în mai vastul proiect „Ferestre Culturale”, inițiat și coordonat de jurnalistul de origine palestiniană, Ahmed Jaber.

    Vor fi abordate teme multiple cum ar fi: relațiile bilaterale, prezentarea obiectivelor culturale, economice și turistice ale Iordaniei. De asemenea, se va discuta despre noi perspective de colaborare.

    Evenimentul este organizat de la ora 16:00, în Sala Ars Nova a Casei Cărții, de către Centrul Cultural Pitești și Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.