Accident provocat de un pensionar, pe strada Depozitelor

Luni dimineață, accident provocat de un pensionar pe strada Depozitelor, din Pitești. Traficul a avut de suferit în urma evenimentului rutier. Totul din cauză că șoferul vinovat nu a acordat prioritate.

Accident provocat de un pensionar, luni dimineață, pe strada Depozitelor. Piteșteanul în vârstă de 66 de ani, circula pe strada amintită și a vrut să vireze la stânga. Nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar din sensul opus, de o șoferiță, în vârstă de 31 de ani, din Pitești.

Cele două mașini s-au ciocnit violent, blocând un sens de mers. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Argeș a mers la fața locului. A fost transportată la spital șoferița care avea leziuni la față. Acestea i-au fost provocate de airbag-ul care s-a desfăcut în momentul impactului.

Citește și: https://realitateadearges.net/trei-raniti-in-accident-la-budeasa-un-sofer-a-ramas-incarcerat/

Șoferul vinovat a suferit contuzii la genunchi. Traficul a fost îngreunat în zonă, pe durata cercetărilor oamenilor legii, fiind blocat un sens de mers.
Foto Info Trafic Pitești