A murit starețul unei mănăstiri din Argeș!

Cu puțin timp înainte să împlinească 43 de ani a murit starețul unei renumite mănăstiri din Argeș! Protosinghelul Serafim Caiea, cel care a păstorit mulși ani Mănăstirea „Negru Vodă” din Câmpulung a încetat din viață marți dimineață.

Protosinghelul Serafim Caiea, un suflet care marţi, a primit chemarea către cer, acolo unde, Dumnezeu, l-a dorit alături, a părăsit acestă lume.  Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung, a încetat din viaţă, după o suferinţă grea şi îndelungată. Se spune că avea cancer la plămâni şi a decedat pe patul spitalului.

Pe data de 30 august, stareţul Serafim ar fi împlinit 43 de ani. Era un om cu harul lui Dumnezeu, iubit de credincioşi, iar vestea morţii sale a zguduit întreaga comunitate câmpulungeană şi Biserica Ortodoxă argeşeană.

“Este o mare pierdere pentru Eparhia noastră. Părintele Serafim a fost un împlinitor al vieţii monahale. A zidit sufletele monahilor cu care a vieţuit în mănăstire, dar şi ale credincioșilor cărora le-a fost duhovnic. A fost o călăuză luminoasă în aceste vremuri întunecate!”, a transmis Arhimandritul Caliopie Ichim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.