A furat stupii și i-a vândut

Un apicultor din județul Argeș, are probleme cu legea după ce i-a furat stupii unui consătean. Tânărul de 29 de ani, din comuna Bogați, a vândut prada, însă după ce a fost depistat a fost nevoit să recunoască totul.

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni au continuat cercetările într-un dosar penal privind sâvârşirea infracţiunii de furt calificat, şi au recuperat prejudiciul, constând în 12 stupi cu familii de albine.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 30 spre 31 mai a.c., un bărbat de 29 de ani, din Bogaţi, a sustras 12 stupi cu albine, de pe un teren cu fâneţe aflat la limita dintre localităţile Bogaţi şi Priboieni. Aceștia fuseseră lăsaţi nesupravegheaţi de către un alt apicultor din lcoalitate. Omul își amplasase stupii în câmpia plină de flori, fără să-i treacă prin minte că un hoț ar fi tentată să-i fure.

Citește și: https://realitateadearges.net/dupa-scandal-tatal-si-fiul-au-ajuns-in-arest/

Sperând că nu va fi prins, hoțul a vândut stupii unui alt apicultor, din  comuna Mozăceni. După ce fapta lui a ieșit la iveală a recunoscut totul.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere legală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.