A furat cinci butelii de la o vecină şi a fost prins de poliţişti!

Un bărbat din comuna argeşeană Răteşti are probleme cu legea după ce a furat cinci butelii de la o vecină şi a fost prins de poliţişti.

A furat cinci butelii! În noaptea de 8 spre 9 martie, bărbatul în vârstă de 31 de ani, a intrat în gospodăria femeii. Ştia că locuieşte singură! S-a dus la magazie şi a forţat încuietoarea. Bănuia că proprietara are depozitate acolo, mai multe bunuri. Când a dat cu ochii de butelii, a crezut că a dat norocul peste el. Le-a cărat pe toate la el acasă, în toiul nopţii.

A doua zi, păgubaşa a reclamat furtul poliţiştilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni. În timpul cercetărilor, oamenii legii au aflat că bărbatul de 31 de ani, caută clienţi să vândă bunurile furate. Astfel au ajuns la făptaş! Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat. Toate cele cinci butelii au fost recuperate şi înapoiate reclamantei. În ceea ce-l priveşte pe hoţ, cercetările au fost extinse, pentru a se stabili dacă are legătură şi cu alte furturi, aflate în evidenţa poliţiştilor cu autori necunoscuţi.