A fost semnat contractul pentru reabilitarea Podului de la Fetești peste brațul Borcea

CNAIR a semnat joi, 08.04, contractul pentru „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680”

Valoarea contractului este de 67,753,035.18 Lei fără TVA.

Durata contractului este de 24 luni perioadă de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor de 5 ani.

Podul peste Dunăre de la Fetești este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv care traversează bratul Borcea al fluviului Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează regiunile Dobrogea și Muntenia.

În cadrul contractului de reabilitare vor fi realizate o serie de lucrări de reparații complexe, precum înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale – la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces, care vor permite aducerea podului la o stare tehnică în conformitate cu cerințele de calitate, transmite CNAIR.

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.