A amenințat cu moartea mai mulți oameni! Avea la el un pistol de… jucărie

Pe fondul consumului de alcool, un tânăr din Pitești amenința cu moartea pe toată lumea care îi ieșea în cale. Se pare că acesta avea asupra lui și un pistol… de jucărie, prin care a reușit să îi sperie pe cei din jur.

Incidentul s-a întâmplat în seara zilei de 3 iunie a.c., în jurul orei 23.00, pe strada Naum Râmniceanu din Piteşti. Un bărbat de 24 de ani ar fi ameninţat cu moartea mai multe persoane.

Au fost făcute mai multe sesizări la poliție. Vineri, 21 iunie, poliţiştii Biroului de Investigaţi Criminale Piteşti au continuat cercetările şi au identificat şi reţinut pe cel în cauză.

Polițiștii au deschis pe numele bărbatului un dosar privind săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Deși acesta nu a rănit pe nimeni, el a fost reținut de polițiști având în vedere că avea antecedente. Bărbatul avea la el, în momentul amenințărilor, și un pistol. Oamenii legii au stabilit ulterior că pistolul, prin care acesta se lăuda cu el, era doar unul de jucărie.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că persoana respectivă este unul dintre tinerii care, în luna martie a anului 2018, și-a lăsat prietenul să moară în stradă, în zona Traian din Pitești, după ce consumase droguri.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă. Sâmbătă,  22 iunie, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.