29 de percheziții domiciliare, într-un dosar de trafic de migranți

La data de 25.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră şi structurile subordonate pun în aplicare 29 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și județelor Ilfov, Argeș, Dâmbovița, Constanţa, Buzău și Braşov, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

Concomitent, pe teritoriul Germaniei, sunt efectuate percheziții domiciliare în cadrul unui dosar vizând activitatea aceluiași grup infracțional organizat.
În cauză s-a reținut că, în luna aprilie 2022, pe teritoriul României a fost constituit un grup infracțional organizat, format din cetățeni români şi arabi, având ca scop comiterea infracțiunii de trafic de migranți, în vederea obținerii în mod facil a unor importante sume de bani, grup care a acționat până în prezent.
Mecanismul infracţional a presupus identificarea de migranți de origine afro-asiatică care voiau să ajungă în țările din vestul Europei, în special Germania.
Ulterior, transportul acestor migranți era realizat de grupul infracțional organizat pe două segmente:
– primul segment – migranții erau preluați din Bulgaria, trecuți ilegal prin punctele de trecere a frontierei în România și, ulterior, transportați în zona Timișoara/Arad;
– al doilea segment – după ce erau cazați pentru o zi, maxim două zile, pe teritoriul României, migranții erau îmbarcați în alte autovehicule, cu care erau transportați spre țările din vestul Europei, în special Germania, fiind trecuți ilegal prin punctele de trecere a frontierei în Ungaria.
Migranții erau transportați de către șoferi în autoutilitare (dube) de transport marfă, fiind ascunși în 2 modalități:
– în spațiul de dormit situat deasupra cabinei șoferului;
– în compartimentul de marfă al dubei.
În cazul cele de-a doua modalități, membrii grupului confecționau în compartimentele de marfă locașuri speciale din lemn, creând spații mici și improprii, în care introduceau până la 27 de persoane. Locașurile respective erau apoi mascate de lăzi cu legume și fructe.
Ambele modalități de ascundere au presupus un risc de asfixiere al migranților foarte ridicat (de exemplu, în cabina de dormit cu o suprafață de aproximativ 2 metrii pătrați erau introduși 5-6 migranți). În plus, luând în considerare modul în care aceștia au fost transportați (fără niciun sistem de siguranță, îngrămădiți unul peste altul), viața migranților a fost pusă în permanență în pericol pe durata transportului.
Plata pentru transportul migranților a fost realizată prin intemediul sistemului Hawala, migranții platind în jur de 5.000 de euro/persoană pentru a ajunge din România în țările de Vest (în principal Germania).
Pe parcursul urmăririi penale au fost documentate 13 transporturi care sunt cercetate de către autoritățile române. De asemenea, au fost identificate alte 2 transporturi, care sunt investigate de către autoritățile germane.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, peste 35 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Pe parcursul urmăririi penale, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au cooperat cu autoritățile judiciare din Bulgaria, Ungaria și Germania. Activitățile au beneficiat de suportul EUROPOL, care a facilitat schimbul de informaţii.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul I.G.P.F., I.T.P.F. Giurgiu, Garda de Coastă, I.T.P.F. Iaşi, I.T.P.F. Timişoara, S.T.P.F. Arad și I.T.P.F. Sighet.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
La acțiune participă și forțe din cadrul Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.