250 de milioane de lei pentru încălzirea pe bază de păcură, cărbune şi biomasă. Ministerul Dezvoltării a repartizat 250 de milioane de lei în cadrul programului de sprijin

250 de milioane de lei pentru încălzirea pe bază de păcură, cărbune şi biomasă.

Ministerul Dezvoltării a repartizat suma pentru consumul de combustibil sub formă de păcură, cărbune, biomasă sau gaze naturale, potrivit cererilor depuse de unităţile administrativ-teritoriale.

Beneficiarii sumei sunt Buzău, Craiova, Motru, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Brad, Iaşi, Drobeta-Turnu Severin, Suceava, Vatra Dornei, Timişoara, Râmnicu Vâlcea, oraşele Nehoiu, Întorsura Buzăului, Horezu şi comuna Taşca.

Cu această ultimă tranşă Ministerul Dezvoltării a repartizat întreaga sumă de 250 de milioane de lei aferentă programului de sprijin aprobat de Guvern pentru unităţile administrativ-teritoriale la nivelul cărora sunt funcţionale sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă, a declarat ministrul Cseke Attila.

Prin acest program, MDLPA a decontat, în limita sumelor alocate din bugetul de stat în acest scop, unităţilor administrativ-teritoriale, în ordinea solicitărilor, până la 50% din suma facturată pentru achiziţia de cărbune, păcură, biomasă sau gaze naturale (inclusiv TVA), realizată în perioada octombrie 2022 – martie 2023 de către producătorul de energie termică, se arată într- un comunicat al Ministerului Dezvoltării.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.